Studenții Plantează – Ediția I

Cea mai nouă colaborare a LSMDB aduce în prim plan natura și importanța iubirii pe care o merită din partea oamenilor, dar mai ales a studenților. Evenimentul “Studenții Plantează” din cadrul UniFest 2021, organizată de Societatea Studenților Voluntari împreună cu alte peste 10 asociații din București, are ca scop conștientizarea necesității de a dobândi obiceiuri sănătoase și durabile.
În data de 12 noiembrie, 80 de studenți plini de energie și de dorința de a susține natura au pornit de dimineață spre Parcul Natural Comana cu un obiectiv de plantare de 2000 de puieți de stejar. Copacii au primit brățări cu numele date de cei care au făcut posibil acest proiect prin cumpărarea puieților. Aceștia vor putea vizita în viitor pădurea, având satisfacția că pot sta la umbra stejarului lor. Inițiativa a reprezentat un real succes, planificându-se deja cea de-a doua ediție în care ne vom implica din nou cu același entuziasm și la care vă așteptăm să participați in număr cat mai mare.
Articole recente
