Baby Steps in Dentistry
„Baby Steps in Dentistry” este un proiect ce își propune să inițieze bobocii Facultății de Medicină Dentară UMF „Carol Davila” București în viața de student. Aceștia vor fi îndrumați de colegii lor mai mari în locațiile unde se desfășoară atât cursurile, cât și stagiile din primul an.
Cei mici au oportunitatea să își cunoască viitorii colegi din facultate și să afle mai multe despre primul lor an universitar, fiecare coordonator de echipă fiind pregătit să răspundă curiozităților pe care aceștia le au. Voluntarii sunt gata să răspundă și întrebărilor legate de viața socială, pentru că, știm cu toții, că și acesta este un aspect important.
Echipa LSMDB își propune prin acest proiect să îi ajute pe cei mici să lege prietenii și să depășească toate obstacolele apărute nu doar în primul an, ci pe tot parcursul facultății, dar și să descopere beneficiile voluntariatului.
Sperăm ca bobocii să descopere în cele câteva ore petrecute alături de noi nu numai atmosfera plăcută din cadrul proiectelor, dar de asemenea bucuria și satisfacția pe care o avem atunci când un proiect ia sfârșit, observând lucrurile bune pe care le-am realizat.
